miercuri, 29 august 2018

Cobori, Doamne pe pământ,



La Petroşani, în România,
A venit democraţia.
Minele toate au închis,
Oamenii pe drumuri sunt.

După nouăzeci şi un pic,
Toate minele –au închis.
N-au mai vrut mine să fie,
În Vale e sărăcie.

Mergi pe stradă şi priveşti,
Pe mineri acui zăreşti.
Supăraţi acum sunt Doamne,
Cerşetori şi mor de foame.

Unul bea ca să îşi uite,
Viaţa grea pe care o duce.
Altul bea de suparare,
Stă pe drum , moare de foame.

Din oameni harnici bogaţi,
Au ajuns acum săraci.
Nu mai au unde munci,
Nu mai au cu ce trăi .

Sunt săraci şi necăjiţi,
N-au mâncare îs pricăjiţi.
Sunt săraci că i-au lăsat.
Pe Se De ul blestemat

Cobori, Doamne pe pământ,
Să vezi soarta cum şi-o duc.
Ei minerii cei săraci,
Şi de soartă blestemaţi.

dodorel62 - Severin

Din amintirile studenţiei,



Pe acest drum îl cunosc bine,
C-am urcat eu ani de zile.
Am urcat la facultate,
M-am dus ca să învăţ carte.

Când aveam chef mai mergeam,
Când nu eu mă odihneam.
Din când, în când trăgeam chiulul,
La faimosul bar la Jiul.

Mergeam mâncam un grătar,
Şi beam fetească, cotnar.
Stam picior peste picior,
Fumam Kent şi beam lichior.

Fetele mă iubeau toate,
Văduve şi măritate.
Aveam bani, eram isteţ,
Le aveam pe interes.

La cabană la Brădet,
Mergeam că eram student.
Doamnele mă însoţeau,
Frumoasă viaţă duceau.

Le plăceau să vină toate,
Că era distracţie frate.
Sus la cabană la Rusu,
Le plăcea să –mi vadă ursu.

Ne distrăm pe săturate,
Că aşa-i în facultate.
Mâncăm friptură, beam vin,
Şi trăiam viaţă din plin.

Zi din strună lăutare,
Vreau să beau să mânc grătare,
Muzica o comandam,
Că doar eu atunci plăteam.

Doamnele frumos dansau,
Din buric zvelte săltau.
Îmi făceau toate pe plac,
Stam la masă, beam coniac.

Beam coniac, boros palinca,
N-aveam frică de nimica.
Eram tânăr aveam bani,
Şi iubeam n-aveam duşmani.

Şi o vorbă bine spune,
Cât eşti tu student pe lume.
Să bei şi să chefuieşti.
Viaţa trece, no regreţi.

dodorel62 - Severin


Comunismul şi căderea comunismului în România.



După ani de aşteptare, acum în mine tresare,
Comunismul care a fost, singurul care avea rost.
Eram tineri sănătoşi, veseli mîndri şi frumoşi,
Eram plini toţi de elan şi în viitor speram.

Comunismu atunci era, lumea n-o descuraja,
Toţi trăiam oneşti, modeşti, dar cinstiţi şi fericiţi.
Iar părinţii ne creşteau, frumos ei ne educau,
Aveam serviciu şi casă, aveam ce pune pe masă.

Aveai unde să înveţi carte şi să faci o facultate,
Şcolile nu se plăteau, copiii carte învăţau.
Toată lumea atunci muncea, nimenea nu hoinărea,
Se muncea cu har şi spor, pentru al ţării viitor.

Dar de odată a venit, dictatura grea a început,
De afară a fost dirijată, a venit şi-n ţara noastră.
N-aveai voie să vorbeşti, trebuia să te fereşti,
Securitatea a intrat pe români terorizat.

Mîncarea a dispărut, carnea, pîinea s-au redus,
Toate erau pe cartelă, ulei, zahăr şi franzelă.
Butelii, lemne n - aveau, curentul îl întrerupeau,
Pentru toţi munca era un mod de a te relaxa.

Libere nu mai aveam şi Sîmbăta atunci munceam,
Taxele au început din ce în ce au ele au crescut.
Românii au înţeles că nu mai au de ales,
S-au vorbit cu mic cu mare, comunismul să-l doboare.

Şi-n Decembrie optzeci nouă, toţi am vrut o viaţă nouă,
Vroiam mai bine să fim să scăpăm de comunism.
Noi doream democraţie, nu ştiam cum o să fie,
Visam să trăim decent, afară ca-n occident.

Visul acum sa îndeplinit, Revoluţia a început,
Comunismul a picat iar dictatura a încetat.
După zile şi nopţi multe şi cu vărsare de sînge,
Ceauşescu a fost trădat, a fost prins şi arestat.

Arestat şi judecat la urgenţă condamnat şi sentinţa i sa dat,
Completu a deliberat, urgent să fie împuşcat, de pluton executat.
Şi - n ziua sfîntă de Crăciun, cînd este mare sărbătoare,
Români cu inimă de huni, au hotărît că să-l omoare.

Era în Decembrie, era cald, la Timişoara atunci sa tras,
La Catedrală sus pe trepte, mureau bătrîni, băieţi şi fete.
Şi-n toată ţara atunci s-a tras, murind români nevinovaţi,
Mureau atunci pentru dreptate, mureau strigînd ,,vrem libertate,,

Şi din Arad la Timişoara şi-n Bucureşti şi-n toată ţara,
Bat clopotele acuma toate, bat clopote de libertate.
O libertate însîngerată, a fost plătită de astă dată,
A fost plătită de români să fie în ţara lor stăpîni.

dodorel62 – Severin


Românie ţară mîndră



Românie ţară mîndră, tu eşti ţară unicată,
Tu în lumea asta mare eşti cea mai frumoasă.
Ai și munți şi ape multe, ai și Delta-ntreagă!
Ai cîmpii și văi și dealuri, ai și Marea Neagră.

De milenii ne-am unit, vorbind româneşte,
România noastră sfântă, glia ta rodește!
De la Nistru pîn’ la Tisa, ai mîndre istorii.
România noastră mîndră, Țara mea de glorii,

Peste tot unde mă duc azi în lumea largă,
Ca o sfîntă tară-n lume, toți să mi te vadă.
Că prin gloria ta măreață vorbim românește,
Și oriunde-am fi în lume, simțim creștinește.

Faptele tale măreţe, astăzi noi ţi le slăvim,
Oriunde ne duc azi paşii, Românie te iubim.
Iată că și mîndrul soare, sus pe bolta cea cerească,
Straluce cînd noi grăim dulce vorba românească.

dodorel62 - Severin





Inimă de frate,



Ce bine e atunci cînd ai un frate,
Indiferent cît el ar fi de departe.
Dar bine este cînd ai şi –o soră,
Şi să vorbeşti cu ei la orice oră.

Toţi trei copiii de mici crescînd,
Şi la bunici în braţe stînd.
Dar timpul repede şi iute a trecut,
Şi mari toţi trei de odată ne-am făcut.

Şi somnul meu e mult mai liniştit,
Cînd fraţii mei sînt mîndri fericiţi.
Şi visele –mi sînt tot mai senine,
Atunci cînd ştiu că lor le este bine.

Aşa de fericit acuma eu mă simt,
Pe fraţii mei îi port suflet şi în gînd.
Şi inima mai tare mie îmi bate,
Atunci cînd ei la mine strigă, FRATE,

Şi chiar la casa noastră de-am plecat,
Pe fraţii mei nici cînd nu i-am uitat.
Căci inima în piept şi sîngele de frate,
Nimeni pe acest pămînt nu ne desparte.


dodorel62 - Severin

Un înger din cer de sus,



Un înger din cer de sus,
La fereastra mea el bate.
Ca să-mi spună o veste bună,
Că acolo – n jos departe,
Îngerii şi oamenii se adună.

Ei se adună împreună,
Ca să vadă a cea minune.
Ce de mult a fost prezisă,
Şi cu litere de aur,
În cărţi vechi ea a fost scrisă.

Se va naşte în curând,
Un mic prunc frumos şi sfânt.
Într-un grajd cu patru boi.
Ca să scape acuma lumea,
De chinuri şi nevoi.

Să ne bucurăm cu toţii,
Căci Maria la născut.
Şi pe El să-l prea slăvim.
Cât pe lume asta mare,
Noi aici mereu trăim.

Pe acest prunc micuţ divin,
Suflet de lumină plin.
Maica Domnului fecioară,
La născut în ieslea mare,
Într-o zi de sărbătoare.

Şi frumos nume i-au pus,
Pe prunc ISUS l-au numit.
Oile în staul stăteau,
Pe ISUS înconjurau,
Şi suflau de-l încălzeau.

dodorel62 - Severin



A murit s-a dus săracu,



A murit s-a dus săracu acolo la Domnul sus,
Unde nimeni nu vroia să ajungă în curând.
Dumnezeu a vrut să-l ţină pe acest frumos pământ,
Dar sistemul medical ia refuzat orice gând.

El nu putea să respire şi-n fotoliu se zbătea,
Se ruga la Dumnezeu, cineva îl va salva.
Ambulanţa fără aer, fără medic a sosit,
În loc să îl facă bine, tot mai rău l-au chinuit.

Şi zbătându-se săracul, după aer el tânjea,
Asistentul şi şoferul la medic telefona.
Iată după un sfert de oră, o salvare a sosit,
Căci un asistent şi medic, prea târziu ei au venit.

Căci săracul Daniel fără aer şi aparate,
Moartea o simţea acuma repede şi mai aproape.
Fără medic să-l ajute inima lui nu mai poate,
Geaba au încercat acuma dar sfârşitu-i mai aproape.

Timpul trece mai în grabă, inima nu vrea să-i bată,
Iar medicul disperat decesul la declarat.
Acum stau şi mă gândesc cum oamenii chinuiesc,
Oare pentru ce plătim, noi cu zile să murim?

Pentru un sistem bolnav, plin de doctori şi asistente,
Dacă şpagă nu le dai toate sunt incompetente.
Ei sunt toţi cu ochii în patru după şpagă şi valută,
Dacă şpagă nu le dai nici de cum ei nu te ajută.

Uite aşa i–i în România la medici merge hoţia,
Ei vor şpagă cât mai multă dar oamenii nu ajută,
Însă vor salarii mari, să fie miliardari,
Oamenii mor în spitale, pentru ce-i plătim noi oare?

dodorel62 – Severin

Cînd moare o ființă dragă,



Cînd moare o ființă dragă, se opreşte totu în loc,
Plînge cerul, plînge marea, ochii nu se mai întorc.
Doar aducerile aminte, alină sufletul trist,
Nici cele mai dulci cuvinte n-alungă răul ce-i prins.

Iară marea de-ntrebări se-adună în negre gînduri,
Parcă toată fericirea-i adunată printre scînduri.
De ce-a fost aşa să fie? de ce-a plecat curînd,
El putea o veşnicie, lumineze al tău gînd.

Pe un covor de iarbă moale calcă paşii anii întregi,
Dar n-ai găsit timp în toate să o asculţi, să o înțelegi.
Ochii ei plini de lumină au fugit ca printr-o vrajă,
Sa stins îngerul vieții, noaptea nu ţi-o mai veghează.

Pe lacrimi împrăștiate în a inimii cămară ,
Se-ascund multe regrete care veşnic o să doară.
Sugrumat cu chin cu jale, de-al neputinţei vieţi,
Pierdut  trist doar printre doruri, ai vrea acum ca să înveţi.

Ca să faci din gînduri negre oceanele de cristale,
Şi din lacrimi de durere faci flori de mărgăritare.
Dacă ai putea să vii şi să strîngi din zări lumina,
Ţi-ai face din praf de stele, pentru tine doar mistere.

dodorel62 - Severin





Şi ochii mi se închid



Afară este cald şi inima în piept mă doare,
Mă simt neputincios şi merg pe stadă agale.
Ajung acasă într-un tîrziu pe înserat,
Încet pe pat m-aşez şi stau chircit şi rezemat.

Şi-o strig pe mama, şi-l strig pe tata,
Şi de odată văd cum se învîrte casa.
Şi inima din piept parcă ar vrea să sară,
Şi îmi văd părinţii storşi de bătrîneţe în scară.

Şi văd prin negură cum ambulanţa este,
Dar fără medic, doar cu asistent soseşte.
Mă aşează jos pe duşumea din braţe,
Dar inima din ce în ce mai rar îmi bate.

Şi într-un tîrziu zăresc un medic care vine,
Ar vrea doar el să mă salveze acum pe mine.
Şi dintr-o dată simt că pulsul inimii mă lăsa,
Şi ochii mi se închid şi trec în lumea cealaltă.

dodorel62 – Severin